À la guerre!

Sunt un insomniac veritabil. Exploatez toate nopţile pe care somnul nu îndrăzneşte să mi le răpească în momente de vulnerabilitate pasageră. Unele seri le dedic, cu un aer încrezut, propriilor gânduri, iar altele, prin reverenţe repetate şi sincere, gândurilor străine, de multe ori mai inteligente şi mai inspirate.
Cineva aprecia nişte sandvişuri mai devreme. Iar eu apreciam că îmi voi satisface pornirile cârcotaşe care nu adorm niciodată. Pentru a-mi fundamenta luarea de poziţie – şi pentru a mi-o întări, fie vorba între noi – îmi iau măsurile de precauţie necesare, dar le îndeplinesc ca pe simple formalităţi, fără să uit vreo clipă de respectul datorat unui search pe google. Trăiesc surprize nocturne pe care nu le aşteptam. DEX-ul recunoaşte cuvântul „sandviş”, aşa cum eu îmi recunosc obsesia descoperirii tuturor acelora care îşi folosesc limba în afara regulilor de gramatică elementare. Impulsul nu a pierdut din intensitate, dar mă simt nevoită să-l redirecţionez. Poate spre alte nemulţumiri...
Am fost luată prin surprindere, aşa încât recitesc definiţia acestui intrigant termen până în clipa în care cuvintele îşi pierd sensul căpătat în urma alăturării lor în propoziţii. Nu înţeleg. Dar descopăr o dramă care mă consolează şi care, de departe, o depăşeşte pe a mea. Nu e uşor să fii sandviş. Şi nici să accepţi că numele tău, încărcat de istorie şi o simbolistică aparte, purtat cu demnitate de atâtea generaţii trecute şi contemporane, este atribuit oricărei forme de viaţă asemănătoare cu a ta. Este revoltător să asişti la nonşalanţa cu care pretendenţi nedemni îşi atribuie o etichetă care nu le aparţine şi care le vine prea mare, bucurându-se de consecinţele şi privilegiile pe care le implică un asemenea statut. De aici şi existenţa dezonorantă a sandvişului, menit să înlocuiască „altceva”-uri inexistente, devenind astfel o soluţie în caz de urgenţă. Ignoranţa proprie, dar şi lipsa de interes manifestată spre originea unui astfel de produs, determină reacţia de sinceră şi firească stupoare, căreia i se adaugă la fel de sincer şi la fel de firesc compătimirea de rigoare. Şi pentru că mi s-a întâmplat nu doar o dată să constat cu dezgust şi resemnare că noţiunea mult prea largă şi deloc restrictivă de „om” mă asociază cu indivizi pe care i-aş fi preferat altfel „etichetaţi”, îndrăznesc să spun că înţeleg perfect. Solidarizez, ca atare, cu sandvişurile nemulţumite...