mercredi 21 avril 2010

Ce mă mai dau în vânt

Ce mă mai dau în vânt după senzaţia pre-strănut când mă holbez la bec, îl invoc şi-l aştept. Şi-ntru marea mea fericire, foarte aproape de împlinirea absolută, seriile de câte zece-cincisprezece în mai puţin de-un sfert de oră, academic sau nu, vin ca o binecuvântare pe care nici nu ştiu de o merit ori ba. Chiar mai mult, vocea răguşită pe care mi-am dorit-o mereu şi care mi-ar fi bătut în cuie soarta de menestrel al vremurilor noastre, mă face să vorbesc mai mult, şi mai mult, până la propria-mi epuizare, dar mai ales până la epuizarea ascultătorilor neastâmpăraţi.

Ce mă mai dau în vânt după mica mea rochie albastră ce cred să aibă aripi invizibile ataşate, căci de-ndată ce mă strecor în ea încep să caut primprejur oglinzi, care să-mi reflecte farmecul proaspăt dobândit, de necomparat nici măcar cu acela născut din parfumul irezistibil ce a născut poveşti de neuitat. Şi creşte inima în mine căci singura culoare interzisă mă-mbracă infinit mai bine decât portocaliul prăfuit deja de vreme ori verdele reflectorizant.

Ce mă mai dau în vânt după senzaţia de răţuşca-cea-urâtă, însuşită din clipa în care mă lepăd de rochia albastră. Şi nu mă transform în broasca râioasă, într-un dovleac sau cine ştie ce lighioană numai în basme trăinde, dar hainele de „scandal”, în care-mi tolănesc oasele spre odihnă, fac să dispară magia şi buna-mi dispoziţie. Aşa, pe nepregătite, ca după un hocus-pocus rostit în glumă.

Şi mă mai dau în vânt după dorul tău de mine, nestăvilit, dar păcătos, pe care-l ascunzi ingenios în şiretlicuri nedezlegate de nimeni. Cunoscându-ţi alfabetul pe de rost, cuvintele ce se deschid din ele, precum explozia magnoliilor primăvara, mă înconjură într-o horă deşănţată, făcându-mi complice cu miile de ochi străvezii. Le ţin isonul, râzând cu zgomot şi sughiţuri, şi tac întru tăcerea ta.

Şi-ţi trimit vântul la fereastră, căci porumbeii ce-i cresc de câteva zile încoace nu vor a pleca prea curând. Şi oricum ei nu ştiu drumul spre tine şi nici a vorbi limba ta. Sunt un el şi o ea ce mi-au promis să mă-nveţe iubirea. De parcă aş vrea să-mi duc sufletul spre un al doilea ştreang.

Aucun commentaire: