lundi 14 septembre 2009

Despre străini

Se spune despre mine că mă plictisesc uşor şi că probabilitatea ca eu să-mi fac jucăriile şi să plec – dintr-un apartament, dintr-un oraş, dintr-o relaţie, dintr-o conversaţie, dintr-o joacă – este mai mare decât capacitatea celor de lângă mine de a-mi accepta instabilitatea şi, până la urmă, toanele. De fapt, n-o spun alţii, ci o spun eu, în momentele acelea pe care ajung să le regret şi când mă resemnez, punând pe seama zodiei aplecarea de neînţeles spre a-mi pune viaţa pe tapet în faţa oricui.

Sunt atâţia oameni în jurul meu pentru care sunt o carte deschisă şi care au la îndemână amănunte de la cele mai nesemnificative până la cele ce devin savuroase la o cafea şi o ţigară, dezbătute aprins în bucătării de doi pe doi, cu voci şoptite ce amplifică vinovăţia interlocutorilor. Sunt acei oameni care te pot „îngropa” la un semn şi câteva cuvinte, dar despre care ştii sigur că n-o vor face, pentru că tu, la rândul tău, le ştii secretele cele mai de preţ. Este un cerc vicios, al „prieteniei”, din care nu vei ieşi niciodată, căci vă leagă secretele mult prea uşor împărtăşite.

Unora le-ai spus despre bolile ce te-au tot răpus de-a lungul timpului, iar aceştia cu siguranţă îţi pot stârpi şansele la un alt EL, un el căruia îi este frică de oamenii „pedepsiţi” să zboare dintr-un pat de spital în altul. Unora le-ai povestit cum te-ai îndrăgostit de un necunoscut şi ţi-ai petrecut doi ani din viaţă în faţa unui monitor, transformându-te în sclava biţilor, a unei „ferestre” şi a lui, cel care te alunga şi te chema înapoi cu plăcerea omului sigur pe sine, dar mai ales pe tine. Altora le-ai descris în termeni plastici, dar foarte sugestivi, atmosfera depresivă din ceea ce a fost cândva căminul tău, justificându-ţi cumva, ieşirile din decor din ultima perioadă, consecinţe nefaste ale neputinţei tale în faţa unei stări generale care nici măcar nu are legătură cu tine.

Vreau să întâlnesc un străin pe care să nu ajung să îl cunosc vreodată. Vreau să întâlnesc un străin care să nu cadă în patima descoperirii mele, fapt pentru care s-ar vedea obligat să scormonească adânc într-o viaţă pe care mi-aş dori să o păstrez doar pentru mine. Vreau să întâlnesc un străin de care să mă lege doar hohotele neastâmpărate de râs şi nimic mai mult.

Vreau să pot ţine fruntea sus în faţa cuiva, fără a-mi fi teamă că mi se vor reproşa fapte reprobabile pentru care privirea ar trebui să fie îndreptată mai degrabă spre pământ. Vreau să pot privi spre doamne-doamne, luând aerul deloc sofisticat al oamenilor înţelepţi care îşi ştiu ei înşişi păcatele, dar care nu simt nevoia de a face un spectacol din însuşirea acestora. Vreau să fiu eu, dar fără a purta pe umeri greşelile unui trecut de care şi eu, dar şi cel din faţa mea, suntem conştienţi.

Vreau să întâlnesc un om care să nu afle niciodată nimic despre mine. Acel om nu va şti că sunt condamnată să beau seară de seară o pastilă care, ironic, se cheamă Singulair, şi care îmi ajută căile respiratorii. Nu va şti nici că urăsc să gătesc, dar că, dacă îmi descoperă punctele sensibile, poate face oricând din mine cel mai pătimaş bucătar din câţi există, şi că sunt în stare să arunc în aer munţi de clătite pentru un zâmbet şi nu mai mult. Nu-i voi spune nici că orice trecere a mea prin spaţiul numit bucătărie, oricât de fulgerătoare ar fi ea, se sfârşeşte cu imaginea unui om mirosindu-şi obsesiv corpul, de teamă că acesta s-ar fi impregnat cu mirosul amestecat al legumelor ce au să devină o supă nevinovată. Nu-i voi spune că am avut prostul obicei să părăsesc regulat un om ce m-a iubit necondiţionat, că îl voi părăsi şi pe el, şi că de data asta îmi voi duce la capăt decizia, spre a mă simţi răzbunată. Nu-i voi spune că am să plec de îndată ce am să simt că îl am pe de-a-ntregul, luând cu mine doar un rucsac, în care am să-ndes dezordonat pijamaua roz cu ursuleţi şi deodorantul, pe care toţi cei dinaintea lui le-au cunoscut, laolaltă cu vise, speranţe, aşteptări, sentimente. Pe acestea din urmă, la prima răscruce, le voi călca în picioare şi le voi spune cuvinte pe care să nu le uite niciodată, pentru ca mai apoi să le întorc spatele pentru totdeauna.

Vreau să întâlnesc un străin cu care să dansez desculţă, în ploaie. Sub un cer furios şi negru. Care să accepte să-mi fie străin o viaţă. Un secol. Poate fi şi un necuvântător, atâta timp cât nu va întreba nimic.

Aucun commentaire: