mercredi 21 octobre 2009

O gură de fervex

Am împărţit fluturaşi şi zâmbete toată ziua, îndurând un frig ce mi-a fost străin în ultima vreme, căci de dincolo de fereastră, lucrurile par întotdeauna altfel decât sunt. Acum, îmi plimb palmele pe cana cu dungi multicolore, simţind cum căldura trece dincolo de epidermă, străpungând-o cu uşurinţa cu care şi frigul a făcut-o mai devreme. Nu este ceai şi nici nu mi-l imaginez a fi, de teama dezamăgirii inerente. Pliculeţul de Gyokuro Asahi, un ceai verde ce m-a falimentat, „one of the finest Japanese green teas”, cum zic unii, stă în bucătărie, alături de multe altele, împărţind aceeaşi soartă. O soartă nefericită, a căderii în dizgraţie.

Îmi apropii buzele de marginea cănii, văzând cum aburii îmbracă progresiv ochelarii de pe nasul fierbinte. Simt că obrajii îmi ard, iar ochii le ţin isonul. Iau o gură de fervex şi mă strâmb. O criză tahicardică însoţeşte ceea ce ar trebui să fie leacul acestui început de răceală, pe care sper că l-am depistat la timp.

Sunt într-o cameră în care, lipit de peretele rotunjit văruit în pasteluri primăvăratice, patul tronează despotic. Este singurul element de decor impunător, cu toate că înălţimea nu-l îndreptăţeşte să privească împrejurimile de sus, cu aerul superior pe care-l afişează. Cearşafurile de un alb imaculat mă ispitesc şi mă îndepărează în egală măsură. E wabi-sabi peste tot.

O altă gură de fervex. O doamnă pictată dubios pe figură, cu o apăsare legănată a mersului şi cu o îndemânare familiară, mă serveşte cu o cană de ceai. Răspund robotic la plecăciuni, de teama repercusiunilor pe care le-ar aduce o nesupunere a mea. Legea gazdelor dictează în astfel de momente. Sfârşesc băutura miraculoasă cu înghiţituri sacadate, nedesluşind încă aromele puternice. Se aude o frântură de melodie îngânată de un flaut fermecat, din bambusul perfect. Nu îmi mai trebuie nimic altceva.

O ultimă gură de fervex. Şi este Aleea Filosofului, în splendoarea primăverii ce se deschide, cu surle şi trâmbiţe, în haine de flori de cireş. Toyota, căci eşti japonez până-n străfundul fiinţei tale, deşi născut în cu totul alte meleaguri, o uiţi pe marginea drumului. „Avariată”, aşa cum obişnuieşti la tine-acasă, întrucât preconizezi că plimbarea va fi scurtă. O laşi acolo, sub semnul ce-ar trebui să-ţi sugereze interdicţia, căci vrei ca ea să încurce şi planurile altora, aşa cum ţi-au fost încurcate şi ţie. Dintr-odată, se aude din spate claxonul piţigăiat al unei bicle ale căror pedale sunt chinuite de două puştoaice. Extraterestre amândouă. Farurile maşinii clipesc în continuare, salutând parcă stângăcia delicioasă a celor două puştoaice. „Hanashi mashou”, par să spună.

8 commentaires:

Anonyme a dit…

zi tipica de toamna ... de stat in casa si baut ceai cald ;p

BMD a dit…

link exchange?

cell61 a dit…

Eu am avut întotdeauna senzaţia că fervex-ul are gust de ceai cu lămâie. Dar ce ştiu eu despre ceai?
Nu pot decât să-ţi urez sănătate! ;)

tangerine dream a dit…

cat zgomot pentru mai nimic

Tomata cu scufita a dit…

Foarte frumoasa descriere a spatiului si a sentimentelor. Sa te faci bine repede. :)

day-dreamer a dit…

@Fanfan: Zi tipică de toamnă petrecută atipic, însă. Şi cu un ceai cald, după gura de fervex, dar ceai ce a venit mult prea târziu.
@Molie pe creier: Blogroll-ul este, deşi sună pretenţios, exclusivist. Sunt oameni, cunoscuţi ori necunoscuţi, pe care îmi place să-i citesc. Şi o şi fac, periodic.
@cell61: Fervex? Bleah. Nu-i ceai. Sau poate doar mi se pare mie.
@tangerine: Dacă e "mai nimic", tot e ceva. Ceea ce justifică, prin urmare, zgomotul, oricât de mult sau puţin ar fi el.
@Tomata cu scufiţă: Mulţumesc. De două ori.

mişca a dit…

mda... de unde ai cumpărat ''maşina de tocat cuvinte''? te rpicepi să te joci cu intâmplările din rutiă şi să le transformi n adevărate povestiri! i'm lovin' it!
şi, btw, ai o pasiune pentru cultura chinezească sau japoneză?

day-dreamer a dit…

@Mishaela: Este o chestiune de gust. Unora li se pare a fi prea mult zgomot pentru nimic, altora "pricepere".
Îmi place Japonia. Visez să ajung în Japonia. One day.