lundi 8 juin 2009

Mai nou, visez...

Nu obişnuiesc să visez. Şi asta nu pentru că nu am imaginaţie sau pentru că prefer să-mi odihnesc creierul în timp ce dorm, dar somnul mi-a fost dintotdeauna profund şi politicos. Politicos cu persoana agitată din timpul zilei căreia îi place să viseze oricum cu ochii deschişi. Am fost dintotdeauna a day-dreamer... şi cred că este suficient...

Nu am visat foarte mult de-a lungul timpului,exceptând câteva coşmaruri pe care le-am trăit la intensitate maximă şi în repetate rânduri, pe unele dintre ele, undeva în vremuri imemoriale, aparţinând unei copilării pe care mi-o amintesc cu nostalgia specifică octagenarilor zilnic recunoscători pentru longevitatea cu care au fost binecuvântaţi, dar şi cu amnezia, pe alocuri prefăcută şi impusă, a celor ce preferă să lase anumite episoade în trecut.

Ba asistam neputincioasă la urmăriri ca-n filme a eu-lui meu desprins şi rătăcit în lumi paralele de cuburi uriaşe rostogolindu-se ameninţător şi neîntrerupt pe o vale abruptă, ba mă imaginam în ipostaze pe care cu siguranţă nu le-am trăit în vieţi anterioare, dar nici nu o voi face în vreuna din cele următoare. Dacă există aşa ceva.

De curând am fost în Venezuela. Nu sunt sigură ce căutam acolo, la fel cum nu sunt sigură că imaginile pe care am fost în stare să le derulez au fost rodul imaginaţiei mele. Nici măcar nu ştiu dacă ceea ce se desfăşura, într-o splendoare demnă de poveşti, nu alta, era într-adevăr Venezuela. Ce ştiu este că mi-a fost al naibii de bine pe nişte meleaguri despre care nu am habar şi unde ideea de necunoscut face parte dintr-un farmec ce îmi pare irezistibil. Poate că şi apariţia unor figuri familiare a întregit senzaţia de bine, dar contopirea mea, a celei ce nu şi-a dorit niciodată să ajungă într-un astfel de loc, cu o lume complet străină, mi-a adâncit setea de călătorie.

Deunăzi, am trăit şi mi-am testat limitele. Mi-am descoperit latura războinică printr-o întâmplare ce mi-a dezrădăcinat convingerea potrivit căreia eu pot spune „niciodată nu voi...”. Acum ştiu că este posibil să..., chiar dacă prefer să nu...

Ce mă descumpăneşte este faptul că m-am complăcut în scenariul de thriller nereuşit şi ieftin pe care l-am văzut cap-coadă şi pe care, culmea, am şi încercat să-l prelungesc pe cât de mult posibil. Mi-aş fi dorit continuări la fel de ieftine, răsturnări de situaţie previzibile, personaje plate, conturate doar prin prisma fricii ce mi-o provocau... şi asta doar de dragul acelei fascinaţii a răului de care omul nu se dezice niciodată. Credeam că sunt altfel. Sunt aidoma tuturor celorlalţi. Îmi plac filmele de duzină, mai ales când ele se petrec în faţa unui singur spectator. Spectatorul-regizor ratat.

4 commentaires:

vert a dit…

Pentru ca probabil tu nu te-ai nascut,nu ai crescut si nici n-ai trait in probabil cel mai rau famat cartier din Bucuresti(Ferentari adicatelea).Ai avu probabil alaturi de tine si pe mama si pe tata.Nu a trebuit ca mama ta sa aiba dublu rol in pelicula asta de cacat.Nici eu nu prea inteleg cum poti sa ma clasifici intr-o categorie din moment ce sunt sigur ca toti au probleme,insa nimeni nu are problemele mele,asta ca sa si citez,dar fara ghilimele de data asta.Plus ca nici nu trebuie sa intelegi,tu sau altii.Incerc doar sa ma refugiez in scris.Ce altceva sa fac? Sunt multe...Ma bucur ca tu nu esti in categorie,si sper nici sa nu intri...Pregateste-te tu de viata,sa-ti fie bine si poate chiar sa uiti ca exista si altii...Bafta tie!

vert a dit…

Puteam sa jur ca am interpretat gresit :) .M-ai prins chiar intr-unul din momentele 'marpha'.Imi cer scuze,nici macar nu ti-am citit post-urile,dar o s-o fac.

vert a dit…

Tu n-ai de ce sa fii asa...Marea ti-e alaturi!

Teo Yahimov a dit…

Te deranjaza daca iti spun ca eu visez invazii ale extraterestrilor si razboaie mondiale, care au loc chiar la mine in curte? Si asta se intampla de doua trei ori pe luna de cativa ani incoa... Sa anunt pe cineva? M-or primi la 0tv?