mardi 13 octobre 2009

Violet

Draperia de un violet aprins ce-mi anesteziază de câteva minute bune privirea cade leneşă pe podea. Leneşă şi greoaie, evocând lentoarea serilor de mai întârziat, când sub cerul roşiatic se mai găsesc doar tăceri ce nu vor dezgropa amintiri niciodată. Nu se aud mişcări dincolo de ea, şi totuşi lemnul bătrân, putrezit probabil în dedesubturi, scârţâie ritmic, de ca şi cum cineva ar păşi de-a lungul şi de-a latul încăperii interpretând note furioase.

Este deja cald aici şi-mi doresc aerul proaspăt al libertăţii pe care-o trăgeam adânc în plămâni până ca silueta ofilită să-şi facă apariţia. Ies de după draperia violetă, dar sunt timidă, căci niciodată nu poţi şti la ce să te aştepţi de la figurile străine ce-ţi pot apărea în cale, oricât de prietenoase ar părea. Oamenii sunt imprevizibili, chiar şi când nu depun eforturi spre a fi, iar loviturile lor te pot mutila pe viaţă, în locuri pe care nu le vei pansa, oricât de mult ţi-ai dori, nici cu escapade în Budapesta, nici cu voinţa de fier pe care o dovedeşti atunci când îi alungi definitiv din lumea ta. Căci Budapesta nu este nici vodkă, dar nici Nospa, până la urmă. Dar nici nu adânceşte rănile.

Silueta cântă la pian, atingându-i clapele în mişcări furtunoase pe care le invidiez, căci eu, abia poposind în partea asta a încăperii, de dincolo de draperia fluierândă, nu am putere nici pentru a clipi. Ochii-mi de culoare incertă, căci pupilele acaparează, odată cu trecerea timpului, irisurile căprui, nu se mai forţează... văd mai limpede ca oricând.

Este frig aici. Este frig şi violet. Melodia ce răsună între pereţii atacaţi din toate părţile de igrasie este o chemare frenetică la desfrânare. De-aş răspunde, anii ce-au fost în urmă, până acum, îşi vor pierde însemnătatea. Şi nimeni nu va putea opri vacarmul şi remuşcarea de după. Mi-e de-ajuns iluzia păcatului săvârşit pe jumătate.

Silueta se ridică. Este un bătrân. Puţin cocoşat, purtând haine zdrenţuite şi mirosind amestecat a naftalină şi seninătate. Are ochii închişi, iar degetele îi lipsesc. Degetele îi lipsesc. Sunt toate violete şi toate împrăştiate pe podeaua scârţâind a vals. Rămâi un vis. Un vis pierdut.

Aucun commentaire: