samedi 12 septembre 2009

231 de secunde

Ai melodia asta pe repeat de mai bine de un sfert de oră şi eşti inertă, chiar dacă piciorul bate ritmul pe covor, neobosit, însoţind parcă o invitaţie la dans venită din propriul tău trup. Dar tu nu îţi asculţi trupul, căci ţi-ai repetat o viaţă întreagă, dovedindu-te nu doar tacticoasă, dar mai ales strictă, că nu ai ce căuta pe ringul de dans. Însă piciorul ţi-o cere şi nu pare să accepte un refuz în seara asta.

Ştii bine că nu ai de ales, aşa că ai face bine să îl urmezi. Te ridici zâmbind, deşi e clar că ai pierdut şi ultima luptă cu tine. Din clipa asta, eşti cu totul alt om. Nu ai ajuns încă în faţa oglinzii şi deja fredonezi versurile pierzaniei, versurile care te-au făcut să te trădezi. Poate că e timpul să te reinventezi.

Ajungi în faţa ta şi nu mai eşti timidă. Pantalonii de catifea neagră cad lipsiţi de griji pe trupul deja vibrând, păstrând din bronzul căpătat în cele mai neobişnuite locuri, de la cei mai neobişnuiţi sori ce au existat vreodată pe cerul tău, în timp ce tricoul roz te îmbrăţişează cu mult mai multă dragoste decât ţi-a fost dat să primeşti în ultimele săptămâni. Primeşti dovezile de afecţiune sufocantă cu o mult mai mare lejeritate acum şi parcă nici nu-i mai simţi greutatea.

Îţi zâmbeşti de dincolo de oglindă, ca o ultimă chemare. Acceptul a fost consfinţit şi, vrei, nu vrei, nu mai există cale de întoarcere. Te laşi pradă unor mişcări intuitive despre a căror existenţă, în conştiinţa motrică a fiinţei tale, nici nu ştiai. Sari, te roteşti, îţi arunci mâinile în aer, de ca şi cum ai mulţumi cuiva pentru momentele astea, te balansezi, fără a uita „să dai ascultare” ritmului impus, inviţi personaje de pe margine să te însoţească în ceea ce devine un dans sălbatic, asemănător unui ritual lugubru de eliberare, de descătuşare.

Sângele pare să se reverse şi-l simţi şiroind cu putere. Pieptul îţi zvâcneşte, cerându-ţi însă să nu te opreşti. Ochii îţi strălucesc, în timp ce obrajii sunt roşii ca înaintea primului sărut. Ori, deşi poate nu-ţi mai aminteşti, precum păpuşa rusească pe care tata ţi-a adus-o din călătoria ascunsă cu religiozitate până în momentul plecării, căci tu erai singura ce l-ar fi înduplecat să rămână. Ai obrajii ei, cu două pete roşii despre care ai crezut mereu că au fost puse acolo intenţionat, pentru a o face caraghioasă.

Simţi că nu mai ai aer, dar nu te poţi opri. Pneumologul ţi-a recomandat mişcare, iar momentul ăsta poate fi remediul pe care l-ai aşteptat. Nu te poţi face de râs încă o dată, nereuşind să depăşeşti copilul de zece ani. Plămânii tăi pot mai mult de atât. Sub pielea înroşită, de efort şi de emoţie, ţi se arată forma coastelor ce cântă, odată cu tine, deşi nu au habar ce se sărbătoreşte între aceşti patru pereţi.

Ai fereastra larg deschisă, dar trecătorii sunt ultima ta preocupare. Posibil să te audă, posibil să te vadă, dar dansul desfrânat, al libertăţii lipsite de pudoare, este al tuturor celor ce vor să privească. Îţi doreşti ca umbra care ţi se vede prin perdeaua semi-transparentă să-l urmărească în vise pe cel ce va trece, întâmplător, pe bulevard prin chiar astă clipă. Vrei să te vadă şi el, aşa cum nu ai fost niciodată, jumătate copil, jumătate femeie frivolă... şi să-şi roadă unghiile pentru ultima dată, căci nu vei mai fi decât o umbră. O umbră cu o vânătaie pe mâna dreaptă, căpătată probabil în frenezia ultimelor 231 de secunde.

10 commentaires:

Mihai a dit…

ce octave te-au facut sa-ti calci convingerile acelea atat de indaratnice in picioarele dansand..?

Mihai a dit…

de aici mi-ar suna a o veche melodie ruseasca dar na, pe asa ceva si-ar insusi sufletul meu 231 de secunde

day-dreamer a dit…

pa ram pa ram pam pam pa ram pa ram pam pam ...
and feel, feel what its like to be new...
căci totul poate fi călcat în picioare...

day-dreamer a dit…

nu ascult muzică rusească...

Mihai a dit…

soul meets body ?

day-dreamer a dit…

that's right!

Mihai a dit…

cam linistita pentru descrierea momentului pe care l-ai avut..

day-dreamer a dit…

chiar deloc...

Mihai a dit…

doar ce am ascultat-o si chiar e linistita

day-dreamer a dit…

înseamnă că de vină sunt eu... şi că în continuare percep ritmul aiurea. credeam că m-am vindecat...