dimanche 28 février 2010

Omul cu harta în cui

De-o viaţă simt furnicături în tălpi şi tot de-o viaţă visez să le transform în paşi – mai mici, mai mari, mai peste mări, mai peste ţări, mai împotriva obstacolelor, mai întru împlinirea ursitei. Sunt furnicături ce trădează dorul nebun şi de nestăvilit de lumea de-afară, de zgomotul de dincolo, de necunoscutul din priviri de străini. Sunt furnicături care, în ciuda tuturor şi a toate, se încăpăţânează să spună nu gândului din călcâie, mult mai cu „picioarele” pe pământ. De-o viaţă alerg, desculţă, dintr-un colţ în altul al lumii, şi tânjesc după delirul sufletului călător ce se încarcă, neaşteptat, cu fiecare meridian cucerit.

Şi nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi clocoteşte înăuntru vocaţia călătoriei veşnice pe care abia o ţin în frâu, rupând astfel din propria fiinţă, spre a mă conforma unor tipare de trăire. Şi-mi ţintuiesc cu bună ştiinţă tălpile într-un acelaşi pământ, mereu acelaşi, fir-ar să fie, ce, ştiu şi eu, ştie şi el, trebuie să-mi fugă de sub ele, şi doar atunci când simt că mă sufocă, mă retrag, spre a-mi vindeca deznădejdea, în singurul cotlon doar de mine ştiut, în stare să mă facă să zbor stând pe loc.

Acolo, îmi aşez harta lumii sub picioarele entuziasmate până la lacrimi şi mă reped haotic la insulele japoneze pe care le şoptesc şi astăzi, după atâţia ani, cu aceeaşi vioiciune în glas. Hokkaido, Honshu, Kyushu, Shikoku. Şi sunt pe bicicletă, cu extraterestra mea. De fapt, eu sunt extraterestra ei. Şi ne strâmbăm la creaturile cu ochi oblici, le facem cu mâna şi strigăm în gura mare mata ne. De simt nevoia unei aventuri, pun piciorul pe continentul african. Mă învăluie de îndată căldura sahariană şi mă îngrop, până la genunchi, într-un nisip fierbinte şi mătăsos, privind spre cerul limpede, uitând de timp. Mă răsfăţ cu firimituri de India şi Tailanda şi mă înfrupt din farmecul contrastelor, cu rigoarea şi decenţa scandinavilor, cu romantismul desuet al unei plimbări de-a lungul Senei, şi, când îmi simt inima pregătită, cu frenezia unui salt de-a lungul stepei siberiene. De îndată ce pornirile tahicardice vor fi ţinute sub control în mod eficient, voi porni în călătoria vieţii mele, căci, într-adevăr, mechti sbivautsia.

Am harta lumii sub picioare. Sunt nebună, desculţă şi îndrăgostită. Doar din când în când, în clipe de nesiguranţă, de uitare a propriei predestinări, îmi agăţ, cu furie exagerată, şi harta, şi poftele în cui. Şi mă aşez în fund, pe podeaua rece, pe care s-au scuturat, în semn de solidaritate, oceanele toate. Se spune că apa spală păcatele celor nesăbuiţi. Păcatele celor ca mine, ce se leapădă, la fiecare răscruce, de vise şi de harta lumii.

10 commentaires:

Anna a dit…

In harta inimii insa creste iarba. Din departarile unde am murit cu talpile sangerande de-atatea cuie, ne spala pe noi cu mir iubirea. Si catre zarile lui maine, spre noi insine, cocorii vesniciei se intorc.

E inca primavara ! Si-o harta plina de cocori asteapta invierea.

jock a dit…

nu iti doresti tu mare mare lucru1 ;)

Unknown a dit…

imi miroase a concurs...

Anonyme a dit…

La multi ani si o primavara deosebita!

day-dreamer a dit…

@Anna: Este din ce în ce mai primăvară. Şi-n suflet, şi afară.

@jock: Aşa zic şi eu... :-s

@Mihai: Mie-mi miroase a eşec.

@mstracna: Mersi de gânduri. :)

Andre a dit…

Rabdare fetitza desculta..rabdare..toate vin...si daca nu o sa castigam la loto avem puterea mintii..sa nu rupi harta si sa astepti vise noi..rabdare..rabdare..rabdare..rabdare..rabdare??!!!?? (Imi pierd rabdarea cand rostesc sau scriu cuvantul si noi suntem asa mici si lumea asa mare)

Mirona a dit…

Harta ii iubeste si pe cei care se dezic de ea la fiece rascruce...pentru ca traiesc cu ea in suflet, inca mai mult poate decat oamenii care isi iau talpile la spinare ^_^
E greu sa echilibrezi balanta; eu ma gandesc adesea "should I stay or should I go" :)) Pana sa plec trasesem prea tare de un taler si eram in pericol sa ma rup :D Nostalgia drumurilor numai de drumuri e alinata, chiar daca faci pasi mici :D

day-dreamer a dit…

@Andre: Răbdarea există, dar lipseşte cu desăvârşire. Unfortunately.

@Misaki: Asta-i şi dilema mea existenţială. Şi înclin atât de des spre "should I go".

Laura a dit…

Ma regasesc in cele spuse de tine. E frumos sa fi nebun si indragostit si cu vantul in aripi. Imi place cum scri. O primavara insorita :)

day-dreamer a dit…

@Laura: Deci ne-am identificat. Asta e bine. :)