jeudi 25 mars 2010

Poftă bună!

Cele zece zile de mere verzi, uriaşe, precum pepenii mici vânduţi la colţ de stradă de oameni cu obraji arşi de soare, sunt date de multă vreme uitării. Au fost nesăbuinţa vieţii mele, deşi nu-mi amintesc să fi trăit vreodată o poveste mai frumoasă, mai de suflet şi mai intensă, care să fie descântec nu doar pentru înăuntrul meu, ci şi pentru papilele mele gustative, de obicei leneşe şi nepuse la încercare, veşnic neîndrăgostite.

Singurul măr ce a supravieţuit, sfidând mersul firesc al lucrurilor, este cel pe care de cu seară l-am adăpostit în cana cu dungi multicolore pe care ai compătimit-o mereu pentru că nu a cunoscut decât gustul fierbinte şi liniştitor al ciocolatei calde. Acum, nefericită soartă, tremură de frig şi abandon, de simbioză fortuită cu un măr ce nu face altceva decât să bombăne şi să prevestească cel mai neaşteptat dezastru.

Îl privesc de pe acoperişul blocului, sperând că-i voi putea distrage atenţia şi că, cel puţin până la clipa sfârşitului iminent, nu va putea să îl demaşte pe stăpânul ce l-a abandonat fără pic de remuşcare. Obişnuia, în vremurile bune, să-şi îndrepte degetul arătător, foarte ţeapăn şi neiertător, spre cei ce i-au adus, cumva, atingere. Ori spre cei ce-au păcătuit fără să vrea. Pe unii îi trimitea, cu o cruzime demnă de invidia celor purtători de astfel de seminţe, la eşafod, în timp ce pe alţii îi batjocorea, spre oprobriul cel mai crunt.

Îl privesc dârdâind şi tot sper ca ţurţurele uriaş de la etajul zece să se desprindă, să-l străpungă şi să termine odată cu el. Doar că, poftim necaz! Trecătorii ce trec pe-alături, pe trotuarul aglomerat, fac un ocol inexplicabil, primind c-un bogdaproste scurt şi sec răsplata – pentru unii binefăcătoare, pentru alţii nemeritată – a unui prânz neaşteptat. Şi uite-i cum se-nfruptă toţi din mărul discordiei noastre, şi uite cum furia dintre noi dispare în bucăţi de măr verde mestecate cu nesaţ de dinţi strălucitori şi de dinţi cariaţi, de dinţi de zidari şi de dinţi de psihologi, dar nu de dinţii mei sau ai tăi. Noi ne curăţăm unul pe celălalt de toate relele de până azi, ne depărtăm cu politeţea tipică sufletelor-cândva-pereche şi-i urăm drum bun mărului verde, drum bun către locul unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin. Doar viaţă fără de moarte.

12 commentaires:

Anna a dit…

Mi-era dor de tine.

caramica a dit…

Chiar ca ne era dor. Multumim ca ai revenit! :)

Unknown a dit…

Am descoperit blogul tau intamplator... Si ma bucur... Scrii superb...

Rareș a dit…

Offtopic: de ce sunt la "ele"? :)

day-dreamer a dit…

Şi-aşa nu am cuvinte. Acum se îngrămădesc, cele puţine ce-au mai rămas, dar nu-i decât haos. Şi tăcere.
Dar mulţumesc. :)

@pushthebutton: Puteam să jur că... dar nu, nu?

Rareș a dit…

Iată că nu :)

Anna a dit…

Maria,
inima binecuvantata si suflet plin de inviere. Paste fericit !

Şerban Tomşa a dit…

Sărbători fericite şi luminoase !

Evergreen a dit…

Sarbatori frumoase!!!

:* pline de lumina, zambete si pace

Unknown a dit…

Hristos a inviat!.. nu mai am nr. tau:)..e si asta o cale!

day-dreamer a dit…

Alex? :-? Adevărat a-nviat!

Mirona a dit…

Subscriu la vocile cu dor de scriitura ta in ele :)