vendredi 14 novembre 2008

Day-dreaming

Când te afli la 2216 metri altitudine, multe lucruri neobişnuite se pot întâmpla. Cu cât eşti mai aproape de doamne-doamne, cu atât eşti mai conştient de propria persoană. Atunci când în faţa ta se desfăşoară o lume întreagă, pe care însă nu o poţi vedea decât dacă te laşi purtat de puterea imaginaţiei, găseşti timpul de care ai nevoie pentru a te întoarce puţin asupra ta. Eşti obişnuit să invoci lipsa de timp şi energie pentru neglijenţa cu care te tratezi de când te-ai lăsat în voia cotidianului, iar acum nu ştii să te reculegi. Nu ştii să profiţi de clipele astea, dar ştii că dacă nu o vei face, ai să regreţi mai târziu.

Eşti aproape de doamne-doamne, iar el ştie cel mai bine ce se ascunde înăuntrul tău. S-ar putea să-l subestimezi, poate şi din teama de a-ţi recunoaşte propriile greşeli şi vulnerabilităţi, dar el este cel care te face să tresari acum, când, din mulţimea de oameni foindu-se de colo-colo, reuşeşti să distingi, de la o distanţă considerabilă, silueta acelui Nikon care te-ar fi transformat în fotograful faimos la care visai când erai ceva mai mică. Fără să deţii vreun control asupra gândurilor ce se îngrămădesc în mintea ta, îţi aminteşti cum o ameninţai pe mama că vei pleca în lume de îndată ce vei avea pregătirea necesară pentru o astfel de hotărâre. Aveai să iei cu tine singurul lucru de care ai fi avut nevoie: aparatul de fotografiat. El te-ar fi ajutat să cunoşti lumea şi să imortalizezi tot ceea ce avea să se deschidă sub privirile tale. El te-ar fi ajutat să te întorci într-o bună zi acasă, încărcată de experienţa unei aventuri pe care o trăieşti o singură dată. Şi astfel, i-ai fi arătat şi ei lumea, prin ochii tăi. Mama zâmbea când tu visai cu ochii deschişi...

Acum e rândul tău să zâmbeşti. Doar că pe chipul tău nu există decât resemnare. Te gândeşti că este mult prea târziu şi că astăzi nu ai mai avea curajul să pleci în căutarea unghiului perfect, a luminii inoportune a dimineţilor de primăvară ori a culorilor care îmbracă în cel mai spectaculos mod posibil peisajul toamnei tale preferate.

El priveşte spre cer. Urmăreşte cum se formează norii şi memorează fiecare secundă. Eşti invidios, pentru că retina ta nu este suficient de încăpătoare pentru ca toate imaginile să rămână întipărite pe veci, astfel ca, atunci când ţi se va face dor, să le poţi derula, imaginându-ţi că, fără a mai fi nevoie să te dai de trei peste cap ca să devii un super-erou, te vei putea teleporta în locul ăsta. Deschide bine ochii şi savurează momentul atât cât poţi, pentru că mai târziu, nu vei avea parte decât de frânturi. Tu nu eşti un Nikon şi nu nici vei fi vreodată...

Aucun commentaire: