mercredi 20 janvier 2010

Pinguinul rătăcit

Pinguinul cu ochi mari şi gropiţă în obrazul stâng este mai fericit ca niciodată, căci de două zile încoace lumea nouă în care-şi duce zilele – forţat de împrejurări, de se întreabă cineva – aduce cu tărâmul copilăriei lui. Îşi freacă ochii şi nu-i vine a crede. E ca şi cum, dându-se de trei ori peste cap, a reuşit să-nfăptuiască cel mai neaşteptat miracol.

Pinguinul Neghiniţă, căci aşa a fost botezat de făpturile ciudate ce-l înconjoară, zice-se datorită staturii sale (habar n-au ei că la orele de educaţie fizică a condus mereu plutonul fiind cel mai înalt pinguin din clasă), face slalom printre nămeţii aruncaţi haotic, în locuri unde cică n-au ce căuta, oameni aruncând printre dinţi cuvinte de ocară la adresa celui ce a stârnit o astfel de harababură şi maşini alunecând într-o disperare soră cu depresia lui Neghiniţă din primele zile ale şederii lui aici.

În drumul său spre casă, pinguinul a trecut pe lângă nămeţi uriaşi, la care doar visa cu câteva zile în urmă. Ar vrea să se arunce într-unul, în cel mai mare dintre toţi – că doar şi el era cândva cel mai mare dintre pinguini – şi să-şi facă drum către asfaltul de dedesubt, unde probabil s-ar aşeza cu burta-n sus, ar încerca să strige cât îl ţin puterile către trecători şi şi-ar închipui grimasele înspăimântate ale acestora. S-ar tăvăli de râs, acolo jos, sub povara zăpezii, aşa cum o făcea şi altădată.

Îi este ruşine. Trec oameni zgribuliţi, ce nu par să simtă magia unui astfel de decor, şi nu ar vrea să facă notă discordantă. When in Rome, do as the Romans do. Altfel, e vai şi-amar. Asta-i prima lecţie pe care creaturile ciudate de-aici l-au învăţat. De-aceea-i caraghios în hainele multicolore în care este îmbrăcat în fiecare zi, ori cel puţin aşa se simte, şi râde de multe ori, de unul singur, imaginându-şi reacţia alor lui dacă l-ar vedea. Fularul îl sufocă, fesul cu ciucuri uriaşi îi trag capul când într-o parte, când în alta, iar mănuşile îi fac palmele să transpire cam ca atunci când încerca să facă pe eroul în faţa lui Sparkle, pe care o iubeau de altfel toţi colegii lui, dar care părea că-i zâmbeşte din când în când, pe furiş.

Nu are de ales. Renunţă la plonjonul care l-ar fi făcut cel mai fericit dintre pinguini şi se mulţumeşte să-şi afunde picioarele în peticele de zăpadă neatinsă. E un gest suficient de eroic, căci este clar că-n astfel de petice creaturile neobişnuite din jur nu s-ar fi aventurat.

Şi pentru că şi-a însuşit destul de repede obiceiurile oamenilor, acum serveşte o cană de ceai fierbinte din care ies aburi furioşi. Ar fi preferat un cub de gheaţă sau un bulgăre făcut direct în palme, dar lumea asta nu-l întreabă nimic. Căci el e doar un pinguin rătăcit. Şi mic pe deasupra.

20 commentaires:

Andre a dit…

Zici frumos, dar nu zici bine!Oamenii din jur nu prea conteaza asa ca pinguinul ratacit trebuie sa invete ca oricat de mic ar fi el e centrul universului lui. Si atunci privirile critice nu mai conteaza. Si daca sufletul e fericit intr-un namete mare, mare, mare sa lase ceaiul si sa alerge in indeplinirea unicului lui vis.:D(Ca sa vezi ce efecte benefice a avut chitara..:)

cell61 a dit…

Pinguinul ar trebui să ştie că sufletul şi atitudinea de pinguin nu se pot pierde niciodată.
Nici măcar din cauza unor creaturi care-i spun contrariul.
Aşa că, ar fi frumos dacă s-ar culca pe spate şi ar desena un înger în zăpadă. Un înger pinguinesc, bineînţeles.

Kaos Moon a dit…

http://kaosmoon.blogspot.com

Vania a dit…

Îi înţeleg şi pe oameni. Cţnd te răzbeşte gerul, judeci diferit faţă de Neghiniţă. Va înţelege el cum vine asta la vară...

day-dreamer a dit…

@Andre: Pinguinul este puţin singher în lumea asta nouă, altfel. Şi simte că atâta vreme cât mai stă pe-aici, trebuie să se adapteze. Dar speră să găsească acea cale de mijloc, spre a nu se desprinde cu totul de ceea ce înseamnă el, de fapt. Că doar e pinguin până-n măduva oaselor.

@cell61: Nu se pierd, dar ce bine-ar fi să le poată împărtăşi şi celorlalţi.

@Kaos Moon: Se cheamă spam.

@Vania: Deci frigul e de vină. Roger that.

shmeny a dit…

pinguinul asta mi-a ajuns la suflet...

day-dreamer a dit…

@shmeny: Ştiam eu că pinguinul are potenţial... :)

caramica a dit…

Pinguinul tau aduce un pic cu Apolodor din Labrador :)

day-dreamer a dit…

@caramica: Ştiam versurile "Mi-e dor, mi-e dor / De fraţii mei din Labrador". Dar habar n-aveam că era vorba despre un pinguin şi că îl chema şi Apolodor. Eu ştiu doi Apolodori: unul era din Damasc, altul era un ponei care o iubea pe Aglaia (folclor personal).
Mi-e şi mai drag acum de pinguini.

Misaki a dit…

Pinguinul asta neadaptat ma face si pe mine, omul colorat la haine, dar vajnic dusman al zapezii din toate timpurile, sa ma uit mai cu luare aminte la peticele necalcate inca. Si cred ca i-ar placea padurea cernuta asa :) Stiam eu: un personaj simpatic poate face orice tolerabil :))

Off-topic: in ordinea asta de idei si pentru ca nu ma pot abtine: japonezii au un cantec despre bacteriile nocive din stomac. Guess who sings it? Un personaj simpatic cu voce inocenta, asta da promovare a metodelor preventive :))

Fanfan a dit…

pinguinul Neghinita, mic dar fruntas, ar trebui sa le arate si celor care nu stiu cum de traieste iarna ;o)

Irenne a dit…

Interesant, imi place metafora.

Anna a dit…

Trimite-l la noi, n-am mai vazut uscatul de milenii.

Kiddo. a dit…

Coincidenţă.

Ştiu şi eu un pinguin, dar are două gropiţe.

Frumos scris. :)

Decât să încerce să se adapteze el la lume, ar putea să încerce să facă lumea să se adapteze la el, pentru că lumea e în continuă schimbare şi niciodată nu va reuşi să fie complet integrat / adaptat / cum vrei să îi spui. :D Aşa... măcar să formeze un club ceva... Adepţii Pingu. ^^

Spor în continuare! >:D<

Baiatul Ciudat a dit…

Salut , te intereseaza un link exchange cu http://baiatulciudat.com ? Daca da , uite datele mele :D

Nume : *Baiatul Ciudat
Link : cel de sus

cand m-ai adaugat la blogroll te rog sa-mi lasi pe blog un msj cu datele tale sau da-mi un add la gabriel.raducanu

Have a nice day :) and ty

boghi a dit…

ne-am intalnit ieri cu Neghinita. L-am lasat sa deie jos zapada de pe masina; tare s-a mai bucurat... :)L-am rasplatit cu doua cuburi de gheata, stiind ce urmareste in urma citirii articolului de fata :)

Coko a dit…

Nu te cunosc, nu stiu cum am ajuns la blogul tau, nu stiu cum reusesti sa scrii atat de ... profund, dar "mi-am pierdut" toate dupa-amiaza citindu-te. De fapt, e 9. Multumesc

SZABO ANYTA a dit…

FRIGUL FACE VICTIME.PACAT.

pinguinulfurios a dit…

:)) Il inteleg pe pinguinul asta al tau. Pentru ca asa ma simt si eu uneori.

day-dreamer a dit…

@Misaki: Purtătorul mesajului are întotdeauna un cuvânt de spus în ceea ce priveşte însuşirea acestuia de către receptori. Şi da, pinguinul este suficient de simpatic cât să îi facă pe "duşmanii zăpezilor din toate timpurile" să fie ceva mai toleranţi.

@Fanfan: Îşi dă toată silinţa, dar şi oamenii sunt încăpăţânaţi.

@Irenne: :)

@Anna: E pe drum de ceva vreme, trebuie să fi ajuns deja.

@Kiddo: Păi se pare că a găsit destui adepţi. Deja nu se mai simte foarte singur. :)

@Băiatul Ciudat: Mulţumesc. Zile frumoase şi ţie.

@boghi: Abia acum îi înţeleg rânjetul de pe figură. Sper că ţi-a mulţumit, că-n lumea lui se dădea manierat.
Off-topic: Nu ştiu de ce, dar aşa-mi vine să-ţi spun mereu "cântătorule". Da' nu ştiu de ce. :)

@Coko: He he he, să-şi tot piardă lumea vremea aşa. Mă bucur.

@Szabo Anyta: Face victime atunci când oamenii şi-o doresc. Asta dacă nu vorbim la propriu.

@pinguinulfurios: Acum că ştiu de Apolodor, pot să-l citez: "Mi-e dor, mi-e dor... De fraţii mei din Labrador". Bine te-am găsit, pinguinule! :)