vendredi 8 janvier 2010

À la recherche de Gavroche

A parcat Lada în faţa porţii albastre, în spatele căreia, de zeci de ani, stă aceeaşi curte îngustă şi umbroasă pe care am alergat-o în tălpile goale, în cipicii împletiţi de femeia căreia-i mai ţin minte doar mâinile şi care n-a apucat să-mi fie multă vreme bunică, ori în cizmele roşii, de cauciuc, venite din ţări îndepărtate în ajun de Crăciun. A scos patul din portbagaj într-un zgomot ce-mi răsună încă înăuntru, zâmbind către mine, o copilă cu vârtej neastâmpărat şi cu silabe muzicale pe buze.

I-am promis, cu lacrimi în ochi, că îi voi călca într-o zi pe urme. De-aş fi ştiut la ce mă înham, de-aş fi ştiut că locul acela – paradisiac, în imaginaţia mea – nu este la fel de aproape precum colţul străzii, unde mă aventuram, ca într-o grea şi periculoasă încercare, cu trotineta cea mai trotinetă din câte existau pe pământ.

Sunt douăzeci de ani de-atunci. Vreme destulă pentru copilă să se facă mare şi să viseze, cu fiece om drag din viaţa ei, pe rând… episoade de basm cu aer franţuzesc. Răgaz destul pentru ca ea să afle că trotineta nu o va duce prea departe, în ciuda perseverenţei nebuneşti ce o făcea să creadă că nimic nu este imposibil.

Femeia de astăzi din copilul de ieri caută urmele poveştilor pe care ea le-a trăit, de-a lungul timpului, în gând, într-un oraş fermecat prin prezenţa făpturii peste care anii nu trec. Caută câte-o fărâmă din fiecare colţ de suflet pe care oamenii din viaţa ei i l-au oferit în dar, în schimbul unui zâmbet şi-atât. Îşi caută cele două jumătăţi fără de care n-ar fi, o caută pe cea ce i-a promis aventuri marocane, o caută pe cea ce i-a împrumutat pasiunea pentru limba franceză, tango şi tenis. Şi-l caută şi pe el, câci îi este dor să mai cânte împreună, mişcându-se aritmic şi complet nepotrivit, mademoiselle chante le blues. Dor de tata. Şi- am să păşesc pe frunzele din Montmartre în căutarea singurei femei pe care eu şi mama am acceptat-o în viaţa bărbatului pe care noi l-am iubit şi îl iubim mai mult şi mai curat ca oricine.

Şi-am să-l caut pe Gavroche. Pe-acel Gavroche ce mi-e ursit. Arătând caraghios, cu o bascuţă multicoloră pe cap, înfofolit peste măsură, pe cât se poate de atipic, şi sorbind cu nesaţ din ceaiul imperfect de iasomie.

Parisul nu este dincolo de colţ decât în visele copilelor cu vârtej neastâmpărat. Dar adună, de peste tot, oamenii ce-au poposit, cândva, într-un suflet ce visează încă, la locuri unde trotineta nu ştie să ajungă.

11 commentaires:

Mirona a dit…

Ce frumos si dulce-amar! Eu inca mai cred ca trotineta ajunge oriunde :)

Călin a dit…

Trebuie să-l găsesti.

day-dreamer a dit…

@Misaki: Sper să mai pot crede.

@Călin: Dacă-i musai, cu plăcere.

Anna a dit…

http://www.youtube.com/watch?v=JzH48aXSBlE&feature=related

Dor de tine.

Andre a dit…

Si eu..si eu cred ca trotineta ajunge oriunde..si piesele gasite pe parcurs si farame regasite din vise parca aduc mai multa fericire decat intreg tabloul..Trotineta trebuie sa ajunga oriunde, pentru ca nu putem renunta la ea..Pentru ca fara ei suntem goi si pustii si prea adulti..

jock the rock a dit…

don't stop!

Corina a dit…

De când m-am certat cu blogul meu am şi uitat cât de frumos scrii :)

Şerban Tomşa a dit…

Day-Dreamer,
scrii superb. Sunt impresionat... Aştept să ningă din nou pentru a-ţi face un om de zăpadă. Îi voi pune numele tău şi voi vorbi cu el până se va topi... Dat tu să scrii înainte, spre bucuria noastră...

windwhisperer a dit…

doar copilaria cu genunchii zgariati alearga trotineta in cele patru zari ! zadarnic ne-am pazit cum am crescut , caci numai noi , ca Pan sufland in trestii , suntem in stare sa dedicam ideii , sa ne-asezam alaturea cu zeii , iar timpul picurand ca o cismea , sa treaca amintirea ....mea !!!
xxx,j

Şerban Tomşa a dit…

Day-Dreamer,
a nins frumos şi ţi-am făcut un om de zăpadă. Dar, nu ştiu de ce, e supărat şi nu vrea să-mi vorbească...

day-dreamer a dit…

@Anna: Numa' bună de-o plimbare cu Gavroche.

@Andre: Pentru că, din păcate, mersul pe trotinetă se uită, spre deosebire de cel pe bicicletă.

@jock the rock: I won't!

@Corina: Păi ia revino-ţi! Sau revino!

@Şerban Tomşa: Roşesc, precum roşeşte şi omul de zăpadă atunci când nu ştie ce să spună.

@windwhisperer: Copilăria. Sper că şi copilăria târzie, de dincolo de-o... vârstă...