Frida între pistrui

De câteva zile încoace, mă visez cum nu sunt. Roşcată, cu piele lăptoasă pe care fetele cu mult mai în temă decât mine cu ce înseamnă moda l-ar pigmenta puţin, aruncând peste el un strop de culoare. Nu mă dau în vânt după pistrui, dar mă gâdilă un gând în tălpi şi parcă le-aş ruga pe fetele astea să-mi lase pielea lăptoasă şi să-mi stropească obrajii, de vor. Aleg calea de mijloc: nici la bal, nici la spital. Cine zâmbeşte sub mustăţi, numind calea mea de mijloc compromis, să execute trei minute de mersul piticului sau cinci de acrobaţii la trapez. La alegere.

Mă visez roşcată şi mă visez atât de intens, încât, trecându-mi mâna prin păr, îl simt mocnind uşor, sfârâind ca vreascuri din păduri de toamnă. Degetele mi se aprind şi ele, însă îndură. Chipul din oglindă este al meu şi-i greu să înţeleg de ce nu îmi displace. Genele sunt negre şi lungi. E un pic de falsitate în ele, dar potenţează efectul privirii în care încap atâtea, efect pe care îl resimt pe chiar pielea mea. Dincoace de oglindă, sunt stană de piatră. Operă nereuşită a unui sculptor mediocru ce şi-a sfârşit zilele în anonimat şi sărăcie. Doar privirea căpruie şi obrajii trandafirii mai sunt vii în mine.

Ar fi stupid să mă lepăd de mască acum. Mă urc cu tălpile goale pe globul pământesc şi alerg a nerăbdare spre Rusia. Acolo mă aşteaptă Frida, cea pe care n-o cunosc şi care nu mă cunoaşte, dar pe care o intuiesc şi care mă intuieşte. Frida este rusoaica. Frida este cea care va pune lumina pe chipul meu de roşcată. Aud de dincolo de Urali o vioară tulburătoare, reproducând sunetele pe care le port în urechi de când m-am născut. Mă îmbrac în gărgăriţe de dragul Fridei. Răsuflu uşurată, ca după un maraton ce m-a luat prin surprindere.

Este ultima zi de noiembrie, cu o dimineaţă senină şi albă, cu crengi deşirate, cu fumul frunzelor arse urcând la fereastră, cu astenie de primăvară ascunsă în ochiuri de apă uitate pe asfalt. Îmi prind, ca altădată, ultima zi de toamnă la buzunarul cămăşii, cu o agrafă din ploi şi din soare, şi o aşez pe canapea, printre perne, să nu mă uite până-n septembrie viitor.