mardi 9 février 2010

Degete murdare

Pe zi ce trece îmi plac oamenii mai puţin. Şi este ciudat, căci mie mi-e drag de oameni, chiar de-i vorba despre cei mai străini dintre străini, oameni de trec pe lângă mine o singură dată în viaţă şi pe care mai mult ca sigur nu-i voi mai zări vreodată în apropierea mea. Mi-e ciudă că se-ntâmplă asta şi ce-i mai rău e faptul că cineva, habar n-am cine, se-ndeletniceşte uneori să-mi dea cu propriile convingeri peste ceafă, învăţându-mă minte. Da, lumea este, într-adevăr, o junglă.

Un viscol cum nu vezi decât de câteva ori pe an, şi asta dacă eşti mai norocos de fel, şi un frig numa’ bun să zbârcească şi cea mai catifelată piele; întindere albă cât poţi cuprinde cu privirea, de-i imposibil să distingi unde-i şoseaua şi unde-i trotuarul. Maşinile se mişcă greoi, oamenii sunt mai haotici decât de obicei, iar nămeţii cresc, şi cresc, şi cresc, în cele mai neaşteptate locuri.

Şi totuşi, mie-mi pare a fi decor de poveste. E vreme de plimbare şi de bulgăreală, de nasuri roşii şi degete îngheţate, de sănii alunecând pe derdeluşuri improvizate în decurs de numai câteva clipe. Şi dacă tot ne aflăm într-o poveste, ne luăm frumos de mână şi ne-ndreptăm paşii spre spaţiul ideal pentru socializarea de sfârşit de săptămână. Căci goana după de-ale gurii şi nu numai nu poate fi altfel decât revigorantă, dacă sentimentul de apartenenţă ce te încearcă din când în când se hrăneşte din astfel de experienţe.

Şi da, escapada duminicală în plin cod galben-portocaliu, a fost cum nu se poate mai revigorantă. Şi efervescentă pe deasupra, cam ca tabletele de vitamina C cu care m-am hrănit întreaga săptămână.

Eram pe ultima sută de metri: în grafic şi cu lista aproape completată. Un borcan de miere zaharisită şi periplul poate fi considerat încheiat. El cere ultimele informaţii înainte de a alege borcanul minune, eu îmi rotesc privirea de colo, colo, hipnotizată de gemuri de tot felul, de dulceţuri care mai de care, amintindu-mi de prima şi singura dată când am încercat să facem papanaşi à la maison, dar şi de promisiunea ca, de-atunci încolo, să îi servim fie prin vecini mai pricepuţi, fie în locuri avizate. Alături de mine, un cuplu ia decizii capitale. Îi invidiez, oarecum, pentru entuziasmul cu care dezbat, foarte aproape unul de celălalt, problema aromei gemului. Pare să fie un proces complex, dar atât de bine cunoscut amândurora, încât nu au cum să dea greş.

Nu-mi rămâne decât să-mi rotesc privirea în continuare şi să tânjesc după mărunţişuri ce, mai mult ca sigur, vor poposi într-o zi şi pe strada mea. Dar se aude ceva, un zgomot ce mi-este familiar. L-am auzit de mult prea multe ori pentru a-l putea confunda. Este zgomotul pe care îl face capacul unui borcan atunci când este forţat spre a fi deschis. Brusc, perspectiva unei astfel de apropieri nu mă mai încântă. Parcă mi-e dragă apropierea mea, cu lipsurile ei cu tot.

Încerc să desluşesc misterul, căci gândurile mele nu par doar imposibile, dar mai ales răutăcioase. Imaginaţia mea, de multe ori bolnăvicioasă, trebuie să fie de vină. Dar nu e. Bărbatul ţine borcanul, femeia îşi îndeasă degetul înăuntru, îl scoate în straie noi, de sărbătoare, iar în secunda imediat următoare, îl lasă fără de ele. Asist la o degustare. Privesc ca viţelul la poarta nouă, cam ca atunci când cineva îmi place atât de mult încât privesc intens, privesc cu drag, privesc nevinovat. Doar că de data asta, privesc stupefiată.

Femeia dă verdictul cu un calm descumpănitor, iar bărbatul, obedient, pune borcanul la loc şi ia un altul. Eu îi privesc în continuare şi nu mă feresc. Ba chiar privesc în aşa fel încât să ştie. Tremur şi simt o presiune la nivelul capului cum nu am simţit nici înainte de cele mai reuşite leşinuri din portofoliu. Vreau să reacţionez, dar ştiu că aş stârni nemulţumirea căutătorului de miere. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este o altă discuţie. Dar sângele îmi clocoteşte şi simt că sunt pe cale să explodez. Aşa că-i spun femeii, cu zâmbetul pe buze, că nu cu mult înainte desfăcusem acelaşi borcan. Reacţia de care am avut parte m-a lovit în creştetul capului. Mai zâmbitoare decât mine şi evident cu mult mai firească în bucuria-i nemărginită, individa mă roagă să-i spun dacă-i pe-atât de bun pe cât i s-a părut şi ei. Îmi iau răgaz de câteva secunde şi o întreb dacă îi pasă de toate celelalte locuri pe unde s-au mai plimbat degetele mele, înainte de a poposi în borcanul pe care îl ţinea atât de afectuos în mână. Nu sunt scârboasă.

E tot ce-am căpătat. Indiferenţă crasă. E-adevărat, de multe ori, luând atitudine, nu rezolvi nimic. Nici măcar tremurul nebun al genunchilor. Dar am ajuns acasă şi m-am uitat cu jind în toate borcanele din frigider. Borcane de-acasă. Şi-am căutat urme adânci, de degete lungi. Degete de mamă aflată departe, nu de străini ale căror amprente nu ar stârni decât un tremur nebun, de nervi şi stupefacţie.

23 commentaires:

Mirona a dit…

Groaznic! Y_Y Uite de aceea iti sunt mai dragi strainii cand trec pe langa tine, nu cand se opresc si dau la iveala comportamente alterate...

caramica a dit…

Cand eram mica, imi parea ca mainile-mi sunt murdare doar daca se vede murdaria de pe ele... Cu toate astea, degetele in borcane nu le-am bagat niciodata, nici macar in borcanele proprii. Doar nasul pe unde nu-mi fierbe oala mi-l mai bag uneori ;)) Urat, oricum :(

day-dreamer a dit…

@Misaki: Nu-mi sunt dragi atunci când îmi arată lucruri la care nu m-aş fi gândit nici într-un milion de ani. Şi imaginaţia ştie să meargă departe.
Dar cum îţi spuneam, revin rapid la sentimente mai bune, căci mi se arată şi cealaltă faţă a monedei. :)

@caramica: Pe măsură ce creştem, murdăria devine din ce în ce mai puţin materială. Avem grijă ca mâinile să fie curate. Cu unele excepţii, după cum se vede.

cell61 a dit…

Ce cretini! Eu cred că n-aş fi rezistat să nu mă cert cu ei. M-am enervat numai citind de aici, d'apoi să-i fi văzut cu proprii ochi. Aoleu, nu vreau să mă gândesc!

Offtopic: bine ai revenit prin blogosferă. Sper să postezi mai des ;)

Corina a dit…

Eu nu ştiu dacă aş fi îndrăznit să spun ceva, nici măcar sub forma unei subtilităţi sau a unui eufemism. Nu m-ar fi şocat neapărat cantitatea de microbi inseraţi în borcanul ăla, ci gestul în sine şi mai ales nonşalanţa cu care a fost făcut... Trist! Noroc cu blogurile că ne mai descărcam ;)

day-dreamer a dit…

@cell61: Poate că trebuia să fac mai mult, dar nonşalanţa cu care mi-a răspuns m-a dezarmat. Mă gândeam să o găsesc încurcată, ruşinată, cumva. Dar n-a fost aşa.
Off-topic: It's good to be back, deşi mă simt tare nelalocul meu, chiar şi-aici, la mine "acasă".

@Corina: Gândindu-mă la tot ce s-a întâmplat şi la felul în care îmi zvâcnesc din nou tâmplele, doar amintindu-mi, îmi spun că poate exagerez. Dar la naiba, parcă e prea mult.

Anonyme a dit…

se numeste lipsa de educatie ... sau mai bine zis, cred ca in cei 7 ani de acasa au mancat supa direct din oala, zacusca si miere direct din borcan ...
bine ca iti sunt straini ;p

Silvia a dit…

am mai văzut prin hypermarket-uri pungi şi sticle desfăcute... e o dovadă de nesimţire...

day-dreamer a dit…

@Fanfan: Sincer, aş prefera să se manifeste astfel acasă. Acolo nu deranjează pe nimeni. Dar na, şapte ani de-acasă care există, dar lipsesc cu desăvârşire.

@Silvia: Nu că ar fi mai bine, dar măcar pe-alea le vezi şi te poţi feri de ele.

Andre a dit…

Povesteam cuiva in dimineata asta acest eveniment trist si am zis ca mi-a povestit o "prietena". Am ramas zambind si m-am gandit ca te cunosc din cuvinte scrise si totusi ma enervez si ma simt bine prin cuvintele tale scrise. E very nice feelingul asta de prietenie scrisa.:D. Acestea fiind spuse, in spirit ardelenesc eu as fi injurat cuplul sau si mai bine le-as zice ca stiu eu din ce e facut gemul:)) Si atunci ar fi devenit scarboasa domnisoara.

day-dreamer a dit…

@Andre: Dacă mai zici aşa, prind şi mai mare drag de tine. Şi-aşa sunt "călare" pe blogul tău zi de zi. Pe cât de virtual se poate. :D
În altă ordine de idei, îmi stăteau destule pe limbă, dar nici într-un milion de ani n-aş fi putut să scot pe gură tot ce-aş fi vrut. Nici măcar nu pot să mă bucur că le-a fost învăţare de minte. :(

Coko a dit…

Am vazut multi mitocani care inainte sa-si cumpere spray (acum imi dau seama cat de funny suna...:)) "spray" ) il testeaza innainte cu un "puf" in capac. Sunt constient ca la piata se degusta casul, branza de vaza, chiar si smantana. Dar sa degusti miere in hypermarket n-am mai vazut :))) Stiu ca nu este de ras, dar cum spuneai si tu, a lua atitudineuneori este inutil. Asa ca ...de ce sa plang.

P.S. Ti-am raspuns la intrebarea legata de "alternativa falsa" ;)

day-dreamer a dit…

@Coko: Şi spun iar: treaba cu spray-ul este diferită. Nu risc decât să iau unul pe jumătate folosit.
Precizare: căutătorul de miere mă însoţea pe mine, "cei puşi la zid" în povestea mea degustau gemuri. :)) Nu de alta, dar nu aş vrea ca urările de bine să meargă în direcţia greşită.
Off-topic: Mersi de răspuns. Era suficient un comentariu, nu un articol întreg. :))

Anna a dit…

Si totusi cat de saraci suntem Doamne , ce saracie ne-a cuprins viata daca avem nevoie sa gustam inainte de a invata sa iubim.

Fantanile din pustiu plang de setea noastra. Avem timp sa plecam insa in cautarea lor. Pe ultimul raft, sus, sus, in orice loc...mai e sigur un borcan auriu ca fularul Micului Print.

hot-coffee a dit…

Mda..
Eu una, nu stiu daca as fi putut sa-mi "compun" un zambet... ;)

Coko a dit…

@day-dreamer: chiar daca nu scriu la fel de frumos ca tine, nu-mi place sa fac lucrurile pe jumatate. de asta am alers un articol. :)

week-end fain!

day-dreamer a dit…

@Anna: Câtă lumină în cuvintele tale!

@hot-coffee: Din păcate (cred) eu mi-l compun mereu. Şi uneori chiar nu e cazul.

@catta's blog: Mulţumesc, dar nu.

@Coko: :)) You're funny. Mersi la fel.

Mihai a dit…

se numeste bucuresti cu bucuresteni..

Coko a dit…

@Mihai

Nu are nici o legatura cu Bucurestiul sau cu bucurestenii. Nu poti generaliza calitatea si bunul-simt al oamenilor in functie de zona in care locuiesc. Nu sunt general valabile afirmatiile de tipul: oltenii si moldovenii sunt impotenti intelectual, ardelenii sunt lenti, toti romii sunt hoti.

Eu am intalnit Bucresteni cu foarte mult bun simt si maniere, moldoveni si olteni intelectuali si niste capacitati in domeniile in care activeaza, si ardeleni foarte ...ageri.

P.S. Singura "chestie" de genul cu care sunt de acord e ca "romancele sunt frumoase" Sunt subiectiv? :))

day-dreamer a dit…

@Mihai: Bucureşteni get-beget sau bucureşteni wannabes aka provinciali de bucureşti.

@Coko: De-acord.

boghi a dit…

cata nesimtire, nu puteau sa se foloseasca de o lingura de la raionul cu pricina, cum fac oamenii normali? chiar era nevoie sa-si bage degetele? ce oameni, domne', ce oameni... :)

boghi a dit…

cata nesimtire, nu puteau sa se foloseasca de o lingura de la raionul cu pricina, cum fac oamenii normali? chiar era nevoie sa-si bage degetele? ce oameni, domne', ce oameni... :)

day-dreamer a dit…

@boghi: You've got to be kidding me! :)