dimanche 15 novembre 2009

Ce fac oamenii, mă?

Oamenii fac dragoste acum, puştoaico. Iar dacă nu fac, măcar se ţin în braţe, într-un somn ce poate fi liniştit, tremurând, ba chiar insomniac. Dar se contopesc, puştoaico, într-un dor care doare. Îi doare şi pe ei, cei care îi dau naştere, dar te-ar durea şi pe tine, dacă ai avea ocazia să stai deoparte şi să priveşti. La ora asta, oamenii nu sunt singuri.

Iar dacă aşternuturile nu le fac cu ochiul, atunci cu siguranţă îşi petrec acest început de dimineaţă pe-o canapea, cu câte-o cană de ceai între palme, filozofând despre limba rusă şi fuziunea nucleară. Este exact vremea discuţiilor despre nimicuri pe care, de îndată ce vor pune capul pe pernă, le vor uita. Este exact vremea declaraţiilor de amor sfioase rostite cu o patimă prăfuită, dar cât se poate de consistentă, în faţa şemineului. În lipsă de şemineu, se pot aşeza turceşte lângă caloriferul din dormitor, de dincolo. Acolo, pot să chicotească în voie. Vecinul de alături doarme, iar doamne-doamne nu a fost niciodată inoportun.

Sau citesc, puştoaico, unul lângă celălalt. Fără ideal şi Crimă şi pedeapsă în limba engleză. Notează cu conştiinciozitate pe marginea fiecărei pagini, pentru ca, la sfârşit, să se confrunte. Iar tu, iubito, vei rezista multă vreme acestor forţe? Când ai să vii la mine să-mi spui: Nu mai pot, ia-mă, te iubesc!

Iar dacă nici asta nu le surâde, dansează aritmic, ca doi exhibiţionişti pentru care P.D.A. (we just don’t care) a devenit un imn al lor şi doar al lor, fără să fi fost vreodată ridicat la rangul ăsta, în mod oficial. Şi ce e foarte amuzant este că sunt paşi de tango de care n-au habar.

Se vizitează la ferestre aburite, în haine de supereroi. Nu ştiu cum pot zbura pe vremea asta, căci cerul înnorat capătă accente dramatice de când zorii au început să se ivească. Se cerşesc unii pe ceilalţi la ferestre, puştoaico, căci dorul îi împinge la gesturi necugetate.

Asta fac oamenii, tu ce naiba faci? Smulge-ţi inima şi dă-o primului venit, dacă tot te doare cum te doare! N-are să se uite la ea, căci se va mulţumi cu ce i se dă, şi-o va primi găurită cum e, călcată în picioare, prăfuită. Fii curajoasă, ce doamne-doamne?

33 commentaires:

Razvan a dit…

Oamenii fac prostii, in general...

day-dreamer a dit…

@Răzvan: For the fun of it, right?

L'artiste anonyme a dit…

oamenii nu mai fac, plutesc in deriva asteptand sa cada-n gol la capatul marii..

day-dreamer a dit…

@L'artiste anonyme: It's a matter of choice.

Bogdan a dit…

L'amour est fantastique, n'est-ce pas?

ily a dit…

Citesc si recitesc postul, nici nu stiu de cate minute, si-am un gol in stomac. E bine sau rau sa ai capacitatea de a rezista pana fortele dispar?

Mi-am amintit de 500 Days of Summer, de care m-am indragostit in momentul in care am auzit secventa: "she'd only love two things. The first was her long dark hair. The second was how easily she could cut it off and not feel a thing."

Abia astept sa-ti citesc si restul blogului. Ma bucur ca te-am (dupa ce m-ai) gasit. :)

day-dreamer a dit…

@Bogdan: Il n'y a pas d'amour, il n'y a que des preuves d'amour, aş zice mai degrabă (cineva cu mult mai inspirat a spus-o, ca să fiu sinceră). Donc, les preuves d'amour sont fantastiques.

@ily: Nu mi-a mai zis nimeni ceva atât de frumos. Mulţumesc de golul meu în stomac. :)
M-ai făcut curioasă în ce priveşte cele 500 de zile de vară...

Anna a dit…

Fain.
Aici danseaza, da.

bibi a dit…

Inca una singura care isi plange soarta pe net. Alexunu te-a influentat in alegerea numelui de scena?

day-dreamer a dit…

@Anna: Să se danseze, zic... :)

@bibi: Blogul îl am de vreo doi ani de zile, iar numele e tot de-atunci. Alexandra nu are de-a face.
Şi nu mă plâng, doar povestesc. De-ţi convine, bine, de nu, şi mai bine.

boghi a dit…

Stiu ca nu-ti vorbesc prea des aici, dar sa stii ca te citesc; uite pustoaica, si asta mai fac oamenii uneori :)

Mi-a placut mult de tot insiruirea ta...

Andre a dit…

Si cu suflet de copil si incantare de gazela, eu am descoperit ca cineva ma citeste ( some girl..day dreamer..sau ceva de genul..:)) )..si m-am simtit mandra si telijenta. Si dupa ce te-am citit m-am facut iarasi mica, mica..Si vezi? In loc de Crima si Pedeapsa cineva te citea pe tine..:D

day-dreamer a dit…

@boghi: De multe ori, nici nu-i nevoie de cuvinte. Mi-e drag să ştiu că cineva citeşte. Mai mult de-atât nici nu cer.

@Andre: Păi hai să-ţi zic ceva: din link în link ajung prin "casele" multora. Am ajuns şi la tine. Te-am invidiat de la bun început, căci tu ai ştiut ceva ce eu nu ştiam, la momentul respectiv. M-am chinuit cu un banner de mi-au ieşit ochii din cap. Credeam că blogger nu permite ceea ce eu vroiam să fac. Până am văzut că tu ai putut. A fost un şut în fund. Am zis "cheapeau bas, domnişoară". Şi în final, am reuşit şi eu. Am rămas pe la tine, pe-acolo, şi te citesc de la-nceputuri.

Tomata cu scufita a dit…

Numai ca oamenii se mai si cearta, se mai si urasc, oamenii sunt nedrepti. Dar nu vreau sa stric aceasta frumoasa declaratie, pentru ca nu-mi plac decat oamenii care fac ce ai zis tu aici. :)

day-dreamer a dit…

@Tomata cu scufiţă: Oamenii mai şi înjură, când îşi găsesc dormitorul băltind... după ce au crezut că ce se auzea, în surdină, era ploaia de-afară. Sunt de-acord, oamenii fac de toate.
Doar că la şase dimineaţa, de obicei, starea mea este una de nostalgie a vremurilor bune. De fapt, asta mă şi ţine trează până la ore de genul ăsta.

Zazuza a dit…

ia intinde mana si culege doar frumosul din viata... ce fain scrii, imi aduce asa aminte de tineretele mele... maica ;)...

Cristi a dit…

Salut daca vrei sa facem schimb de linkuri ..adaugama in lista ta de bloguri si trimite un mesaj la una din posturile mele cu adresa ta sa te adaug si io...o seara buna :)

blogu meu-->
http://seducatori.blogspot.com

Misaki a dit…

Multa sensibilitate transmite scrisul tau, o sensibilitate dulce-amara :) Ce fac oamenii se transforma in ceva si mai graitor catre suflet prin ce faci tu ^_^

Alice Mihalache a dit…

Ah, ce mi-a mai placut asta! Oamenii ca tine scriu frumos despre oamenii care fac lucruri.
Felicitari!

day-dreamer a dit…

@Zazuza: De-ar fi aşa simplu. Şi totuşi, zi-i noroc, de vrei, dar totul îmi pare frumos în viaţă. Chiar şi ce pare a nu prea fi, în primă instanţă.

@Cristi: Mulţumesc, dar nici Ramona Gabor nu mă interesează, nici adresele hi5 ale vedetelor din România.

@Misaki: Sensibilitate dulce-amară, bine zis. Un joc de-a râsu'-plânsu'.

@Alice Mihalache: Roşesc. Pe cuvânt de cercetaş!

cell61 a dit…

Am reuşit şi eu să citesc [în sfârşit!] postarea asta.
Şi, când să zic şi eu ceva inteligent despre ea, văd că lumea deja a zis ceea ce vroiam eu să zic.
Ce-mi mai rămâne acum de făcut, după o postare scrisă atât de drag inimii mele?
Doar să mă ridic în picioare şi să te aplaud.

Corina a dit…

Dacă aş fi băiat, m-aş fi îndrăgostit de tine de la prima citire :) De două zile mă chinui să las un comentariu, dar sunt pur şi simplu speechless! Şi crede-mă, nu mi se întâmplă prea des :))

Şi apropos de ce spunea Ily, să vezi 500 Days of Summer, e chiar...diferit! ;)

Giolly a dit…

stiam ca toata lumea e invidioasa ca eu am primit doua cereri de link exchange de la seducatorul:)))

day-dreamer a dit…

@cell61: E mult. E foarte mult. :) Iar eu mi-s timidă când vine vorba despre cuvinte de laudă. Dar le primesc cu drag.

@Corina: La prima citire s-ar îndrăgosti, la a doua şi-ar blestema prima citire. :)
The 500 days of summer are on my waiting list. All of them.

@Giolly: Sigur ai făcut tu ceva, ceva ce noi, ceilalţi, mai nefericiţi, nu ştim.

Anonyme a dit…

e poezie ce scrii tu aici. un pic trista, ca in filmul cu charlize theron si keanu reeves, november parca.... chestia din comentarii, cea cu preuves d'amour m-a pus putin pe ginduri, dar nu subscriu defel. maybe i'm just a pathetic idealist

day-dreamer a dit…

@Anonyme: Păi dacă înăuntru situaţia-i tristă... poate de acolo şi "credinţa" de circumstanţă cum că il n'y a pas d'amour.

Octavian-Andrei Brezean a dit…

hahah

undeva m-a amuzat articolul si asta pentru ca nu prea mai cred ca se va multumi doar cu atat :)

spor in continuare! :D

Anca a dit…

Nah, e doar o impresie. Oamenii nu se mai iubesc, pustoaico. Doar pe ei insisi, poate. Si nici atat.

day-dreamer a dit…

@Octavian-Andrei: Puştoaica?

@Anca: Uneori se mai "trădează", fără să vor, şi se arată umani. Şi-şi dovedesc iubire. Orice ar însemna cuvântul ăsta.

Liana a dit…

Sau doar dorm. Și uită să viseze. Și se trezesc transpirați fără să știe de ce.

day-dreamer a dit…

@Liana: Cel mai rău este că dorm chiar şi atunci când au ochii deschişi.

minoss a dit…

Oamenii fac schimb de numere, de lichide, de suflete, de retete culinare, de vieti. Si dupa un timp le vor inapoi.

day-dreamer a dit…

@minoss: Mi s-a pus un nod în gât. Îl ofer, fără să cer nimic în schimb. Şi pe cuvânt că nu-l vreau înapoi. Adaug suspinul şi sughiţul de rigoare.