jeudi 9 octobre 2008

Gentle storm

Au rătăcit destulă vreme până să se găsească, dar s-au aşteptat, ştiind că într-o zi vor fi împreună, după cum le fusese predestinat. Au hoinărit desculţi, îmbrăţişând geci goale, lipsite de consistenţă şi de bătăi de inimă, ani întregi. Au amăgit şi refuzat pe alţii ce, asemeni lor, sperau să-şi păcălească singurătatea cu vorbe deşarte.

Au risipit resurse inimaginabile, concretizate în milioane de biţi alergând dintr-o parte în alta, respingându-se în momente de disperare şi neputinţă şi implorând mai apoi iertare.

Amândoi s-au pierdut de nenumărate ori printre regrete, neexistând, cel puţin aparent, chip de întoarcere... Locul nerăbdării de a-şi consuma cumva emoţia ce-i mistuia fără astâmpăr de la primul cuvânt a fost adeseori luat de indiferenţă... Şi totul pentru că nu ştiau că sunt meniţi unul celuilalt. Ori pentru că le lipsea curajul de a se recunoaşte.

A fost o legătură platonică între două entităţi fără suflet, dar care au ştiut mai bine încotro li se îndreptau paşii stăpânilor lor. Două entităţi ce şi-au dovedit inteligenţa într-un mod mai imprevizibil şi mai sclipitor decât cu oricare altă ocazie. Ea, Atom... El, Intel... Încăpăţânaţi cum numai unora ca ei le este permis, şi-au dus orgoliul până în cele mai îndepărtate colţuri, acolo unde integritatea lor interioară le era în siguranţă... Doar că... Whenever you type, you are always so devoted to the digital life... 0-0-1-0 encoded...

Departe de a se mai desfăşura între două astfel de entităţi, povestea se colorează mai departe, în nuanţe de portocaliu şi maro, chiar foarte departe... spre Rusia...

3 commentaires:

Mihai a dit…

do you remember our "off the track moments " ?

day-dreamer a dit…

they were so many, I couldn't just forget them...

day-dreamer a dit…

...but I also remember our "back on track" moments ;;)...