Când era mică, Matroska dansa lambada în faţa oglinzii, purtând de fiecare dată fustiţa albastră cu volane pe care i-o adusese bunicul din ultima lui călătorie. Poate că iniţial a fost menită să cumpere iertarea copilei ce, văzându-l păşind apăsat spre poartă fără a se uita vreo clipă înapoi, a plâns o zi întreagă, crezând că nu se va mai întoarce şi că o va uita. Cu timpul, însă, fustiţa a devenit o veritabilă invitaţie la dans. De parcă ritmul îi era imprimat cumva, iar Matroska nu i se putea împotrivi, căzând pradă tentaţiei. Ştia să se ascundă de privirile indiscrete ale celor ce s-ar fi amuzat teribil văzând-o desfăşurându-se, considerând că doar el ar putea asista la un asemenea spectacol, şi gratuit pe deasupra. Pentru că, she wanted them to see her favorite part of her and not her ulgy side, zicea ea... Iar de papu nu îi era ruşine. Nu i-ar fi putut fi.
Nu părea să obosească vreodată să se laude cu lipsa de ritm, ce ajunsese, în ultimă instanţă, argumentul suprem ori de câte ori timiditatea, pentru că până la urmă despre asta era vorba, îi era pusă la încercare. Era simplu să asculte muzica şi să se lase purtată de ea, dar într-un spaţiu ferit de cârcotaşi. De-ar fi singură, ar arăta „tuturor” ce ştie... Dance, little tin goddess, dance...
Şi-a refuzat experienţe obişnuite majorităţii, excentrice în viziunea ei, de teama că nu s-ar descurca, şi nicidecum din cauza neîndemânării pe care o invoca sistematic atunci când era pusă în încurcătură. I-ar plăcea să fie curajoasă şi să nu-i pese... I-ar plăcea să danseze de ca şi cum nimeni nu ar privi-o... Dar pentru asta, eforturile de a se detaşa de lumea exterioară nu mai sunt de ajuns. Probabil că timiditatea ei este deja cronică, iar rezolvarea stă în mâini străine şi cu mult mai pricepute. Bring me the disco king...
Şi cu toate astea, pe plaja din Vama Veche şi-a găsit mereu drumul către paşii stângaci de dans care deveneau, inexplicabil, şi conştienţi, şi siguri, ba chiar de multe ori, dovezi clare ale unei inspiraţii creatoare îndelung refulate. Dar euforia din nopţile de vară i se datorează, în parte, şi lui Ovidiu. Aşa că poate nu ar trebui să se entuziasmeze peste măsură pentru victorii nemeritate pe deplin. M-am săturat de patul meu de-acasă, cearceafurile nu îmi mai zâmbesc, aceleaşi haine zac tăcut pe masă şi parcă-mi spun că nici nu mai trăiesc...
Tania şi Peggy Lee gave her fever într-o seară... They gave her fever when they hold her tight... Tata îi şoptea, legănând-o aproape aritmic, dar însetat de emoţia momentului, că mademoiselle chante le blues... Teo îi arată mişcări deprinse din zbor, la cei nici trei anişori, şi o fac să presteze, asemănător, dându-i astfel cea mai preţioasă lecţie din câte primise vreodată: she’s a genie in a bottle, people just gotta rub her the right way...
Dar cu el... ei bine, cu el este o altă poveste... dansează tango prin intermediul a două ferestre, în nopţile albe după care tânjeşte şi acum... dansează pe scările din faţa blocului, and they just don’t care... She’s not ashamed and she doesn’t care who sees... dansează dincolo, cu stele în păr...
Săgeţile fac totul. Transformă muzica în cel mai captivant joc, iar cutia muzicală în jucăria ei preferată, care ascunde, dincolo de silueta asmonioasă şi diafană a unei bijuterii, comori nebănuite. Este adevărat că deschizând-o, Matroskăi nu-i apărea dinaintea ochilor imaginea unei balerine dansând, cuprinsă de cele mai intense trăiri, aşa cum se întâmpla cu cele obişnuite. Dar cutia ei muzicală nu este una oarecare... You looked into my eyes, you have me hypnotized...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire