Le temps des cathédrales

Din convingerea că însăşi venirea lui pe pământ este o călătorie, poate chiar cea mai spectaculoasă din câte avea să experimenteze vreodată, lui Ace i-a plăcut de mic copil să hoinărească de colo-colo. Este singura pasiune pe care şi-o aminteşte ca fiind de aceeaşi vârstă cu el, întrucât, de pe vremea când încă nu deprinsese mersul, îşi târa corpul insuficient dezvoltat pentru mişcări bruşte, spre locuri necunoscute, în care nu-i era permis să ajungă fără voia părinţilor. De altfel, pe atunci nici nu ştia să rostească vreo destinaţie.

În anul când a împlinit şapte ani, a descoperit fascinaţia hărţilor vechi pe care bunicul le păstra cu sfinţenie în pod, acolo unde, credea el, acesta îşi ascundea marile secrete ale anilor trecuţi şi poate, de ce nu, adevărata identitate. Incursiunea în semi-obscurul fascinant al unui loc ce-i era cu desăvârşire interzis este, de altfel, singura amintire ce i-a rămas vie din toate întâmplările acelui an. Exceptând, poate, tortul minuţios ornat de către maman Clarice, cu flori de iasomie şi magnolie, pe care cu siguranţă nu-l va uita, dar pe care se va preface, oricând va fi întrebat, că l-a şters din memorie. “Involontairement, maman Clarice, Involontairement. J’ai voulu garder le gâteau dans ma mémoire, mais les fleurs ont fané. C’est pas ma faute”.

Scutura de praf una dintre hărţile de pirat ale bunicului, închidea ochii, deschizându-i ştrengăreşte ori de câte ori degetul lui ateriza în urma unui picaj încărcat de adrenalină şi emoţie. Dacă locul unde acesta cădea îi era deja cunoscut, jocul se repeta până în clipa în care hazardul îi dădea şansa să exploreze ţinuturi în care nu mai fusese până atunci. În ciuda vârstei, Ace se putea lăuda cu un număr impresionant de călătorii, pe care poate numai bunicul îl putea întrece.

La început zbura spre nori cu puterea gândului. Se aşeza pe divanul acoperit cu una dintre cele mai frumoase cuverturi din câte văzuse el la negustorii veneţieni, închidea ochii, îşi deschidea larg braţele, transformându-le în aripi... şi ajungea, ca vântul şi ca gândul, la doamne-doamne...

Acum însă, îl are pe Pearl White. Este covoraşul lui fermecat, care îl poartă către cele mai îndepărtate locuri. Orizonturile s-au deschis din nou, către o lume despre a cărei existenţă nu a ştiut, dar nici nu a bănuit. Este o lume în care convieţuiesc, într-o armonie tulburătoare, dar dinamică, guvernată de viteză şi capacitatea extraordinară de adaptare, feţi-frumoşi curajoşi, prinţese nefericite, împăraţi autoritari şi răzbunători, piraţi, veşnici căutători de comori, haiduci servind pe cei năpăstuiţi. Este o lume în care poţi să citeşti poveşti nemuritoare, să descoperi universul, să intri înăuntrul celor mai strălucite minţi pe care omenirea le-a născut, în care poţi comunica fără interacţiune directă cu celălalt. Este o lume în care cumperi şi vinzi orice îţi trece prin cap. Este o lume în care te vinzi şi pe tine, dacă nu îţi aminteşti ca, din când în când, să revii cu picioarele pe pământ. Este o lume a biţilor care te înghit fără nicio remuşcare...

Il est venu le temps des cathédrales
Le monde est entré
Dans un nouveau millénaire
L'homme a voulu monter vers les étoiles
Écrire son histoire
Dans le verre ou dans la pierre…